Ce faci cu uleiul prăjit, unde să-l arunci: soluția surprinzătoare ce te scapă de el
Cu toții avem probleme cu uleiul prăjit pe care l-am folosit de câteva ori și de care vrem să scăpăm. Dacă stăm la bloc, gestul cel mai întâlnit este aruncarea lui în toaletă sau chiar în chiuvetă, dar acest lucru este total nerecomandat. În schimb, există o soluție surprinzătoare care permite inclusiv reciclarea acelui ulei în feluri în care nu te-ai fi gândit.
Ce faci cu uleiul prăjit, unde să-l arunci
Oricât de nesănătos ar fi, nimic nu întrece gustul unor cartofi prăjiți ori al unor gogoși făcute într-o baie aurie de ulei care bolboresește.
Pe de altă parte, nu tot ceea ce este bun pentru papilele gustative este la fel de bun nu doar pentru sănătate, ci și pentru mediu, deoarece prăjirea alimentelor are drept consecință o sarcină dificilă: să scăpăm de uleiul rezultat.
Soluția cea mai simplă este să turnăm uleiul în chiuvetă urându-i „drum bun” pe țevi. La urma urmelor, canalizarea este problema altora, nu a noastră, nu? Greșit!
Aruncarea frecventă a uleiului lichid în scurgere poate duce la formarea unor voluminoase acumulări de grăsime pe țevi, iar țevile se pot strica atunci când ne așteptăm mai puțin și pot cauza daune importante.
Același lucru este valabil și când aruncăm ulei în vasul de toaletă, așa că nu vă gândiți să recurgeți la această metodă ca la o soluție alternativă. În trecut, în loc să arunce uleiul, oamenii obișnuiau să-l păstreze, solidificat, în borcane.
Apoi îl aruncau la groapa de gunoi. Dar și acest lucru ar fi problematic, pentru că, fiind izolat de mediul înconjurător, uleiul ar rămâne acolo timp îndelungat.
Soluția surprinzătoare ce te scapă de el
Ceea ce ne dorim este ca uleiul să ajungă în aer liber, astfel încât microbii să ajungă la el și să-l descompună. Dar, cum pet-urile în care l-am pune sunt deja un pericol pentru mediu, chiar și fără ulei în ele, ce este de făcut?
National Geographic a dezvăluit recent cum am putea transforma uleiul solidificat în resturi de forma și consistența clătitelor, pe care apoi le-am putea arunca în gunoiul menajer.
Se lucrează la crearea unor emulgatori care vor ajuta la întărirea uleiului odată răcit, astfel încât acesta să se transforme într-un disc de grăsime care, ajuns la groapa de gunoi, să poată fi descompus de micro-organisme.
În plus, producătorul de solidificator de ulei, FryAway, spune că părinții se pot juca, împreună cu copiii, cu uleiul întărit, care poate fi apoi aruncat la gunoi, fără probleme.
Dacă ai adunat cantități mari de ulei folosit, îl poți dona, el fiind folosit în industria petrolului. Astfel, fie și într-o mică măsură, poți contribui la creșterea producției de „aur negru”.
În plus, „clătitele” de grăsime pot fi rafinate și transformate în lumânări (suntem curioși, totuși, ce parfum ar avea astfel de lumânări), sau pot fi folosite la fabricarea săpunului. Iată unde poate conduce reciclarea umilului rest de ulei în care ne prăjim gogoșile și cartofii.